Suntem o companie de familie. Disponibilitatea în vederea unui angajament maxim pentru companie, atât în perioade bune, cât și în perioade nefavorabile se aplică în egală măsură pentru orice persoană care își desfășoară activitatea în cadrul companiei. Independența economică este obiectivul nostru superior. Dorim să rămânem independenți, iar în acest sens, dezvoltarea prin forțe proprii are un rol decisiv. Tindem către o proximitate geografică față de clienții noștri, însă cunoaștem, de asemenea, și necesitatea unui sediu central puternic. Toate acțiunile noastre sunt caracterizate de onestitate, cumpătare și încredere.

Principii de bază ale companiei
TRUMPF se identifică prin calitate, produse remarcabile, procese de înaltă eficiență și rezultate excepționale. Succesul companiei noastre derivă din faptul că împărtășim aceleași valori și aspirații. Principiile de bază ale companiei clarifică aceste valori și obiective și le integrează în companie. Acestea descriu criteriile și standardele pentru acțiunile noastre și pentru relațiile reciproce și sunt în permanență obligatorii pentru toate persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul companiei.
Conformitate
În calitate de companie tehnologică de top, încrederea partenerilor noștri de afaceri, a angajaților noștri, precum și a publicului larg prezintă o importanță deosebită pentru noi. Această încredere depinde în mod decisiv de comportamentul fiecărui angajat în parte. Principiul ce ghidează comportamentul fiecărui angajat constă în respectarea reglementărilor și a dispozițiilor legale, precum și îndeplinirea altor standarde și cerințe etice importante stabilite de către TRUMPF.