Selectare țară/regiune și limbă

Grație locului de muncă, Jie Xia, Field Service Technician în cadrul filialei TRUMPF din Ditzingen, a ajuns să cunoască diferite culturi interesante.

Atunci când clienții comandă o mașină de la TRUMPF, se așteaptă ca aceasta să funcționeze ireproșabil. Jie Xia este persoana responsabilă în acest sens. El lucrează în Application Center din cadrul filialei TRUMPF din Ditzingen încă din anul 2015. De atunci, a călătorit în întreaga lume, pentru a adapta mașinile în funcție de necesitățile clienților, a instala programe software și a oferi cursuri de instruire.

Planuri mărețe

Jie Xia și-a început cariera într-o fabrică din Shanghai. Visul său era să ajungă la un moment dat să lucreze ca tehnician. Nu s-a gândit niciodată că va putea călători aproape în fiecare zi într-o altă țară.

Nu a stat nicio secundă pe gânduri atunci când a fost pus în fața deciziei de a-și părăsi țara de origine și de a lucra în Germania. Colegii l-au ajutat pe Jie Xia să se acomodeze și să treacă peste diferențele dintre cultura germană și cea chineză. Însă a revenit destul de repede în China pentru unul din clienții săi. Un producător de avioane a avut cerințe speciale pentru o mașină de sudură cu laser, pe care o folosește la debitarea și sudarea tablelor de avion. Pentru acesta, Jie Xia a elaborat și a pus în aplicare o soluție specială.&&

Plăcerea confruntării cu provocări noi

Astăzi SUA, mâine Ungaria: lui Jie Xia îi place să cunoască diferite culturi, chiar și atunci când acest lucru necesită mult curaj și se confruntă de fiecare dată cu o nouă provocare. TRUMPF îi oferă posibilitatea de a se confrunta cu situații nemaiîntâlnite aproape în fiecare zi. El apreciază mai ales libertatea și încrederea care i se acordă la locul de muncă. Și faptul că știe că poate apela în orice moment la superiorii săi, în cazul în care are întrebări. Lucrurile care reprezentau în trecut impedimente majore, de exemplu, barierele lingvistice sau culturale, reprezintă astăzi lucruri nesemnificative, în special datorită ajutorului colegilor săi.

&Suntem mai mult decât colegi - suntem precum o familie&

La întrebarea „Care sunt calitățile pe care trebuie să le aibă un angajat TRUMPF?”, TRUMPF răspunde prompt: &Curiozitate! Trebuie să manifeste întotdeauna curiozitate și să nu îi fie teamă de nou.& Nu își mai poate imagina un alt angajator, în afară de TRUMPF: &Suntem precum o familie.&

Deveniți parte a echipei noastre

Aflați mai multe despre noi

Contact
TRUMPF Laser + Machinery S.R.L.
E-mail
Service și contact