Selectare țară/regiune și limbă
Excitarea plasmei

TruPlasma VHF seria 3000

La înălțimea tuturor exigențelor

Inovator, modular, scalabil: noua platformă de generatoare de la TRUMPF Hüttinger

Generatoarele TruPlasma VHF seria 3000 au la bază un concept inovator tip platformă, care permite densități de putere maxime și îndeplinește cele mai exigente cerințe în materie de procese. Structura modulară, răcită exclusiv cu apă, permite creșterea puterii de ieșire până la 80 kW. De asemenea, generatoarele VHF compacte conving datorită rentabilității ridicate și design-ului robust.

Formare precisă și rapidă a impulsurilor, la alegere

Oferă un control optim al proceselor cu plasmă pentru transmiterea impulsurilor pe un singur nivel sau pe niveluri multiple.

Interval minim de atingere a valorii prescrise < 150 ns

Astfel, este posibil un control deosebit de flexibil al comportamentului la aprindere al generatorului.

Funcție inteligentă Auto Frequency Tuning

Adaptare automată a frecvenței pentru o coordonare optimă între generator și Matchbox.

Control fiabil și îmbunătățit al procesului

Rezultate excelente, reproductibile, datorită modulației digitale de înaltă precizie a frecvenței.

Independent de lungimea cablului

Nu este necesară ajustarea lungimii cablului HF în cazul modificării procesului, prin urmare timpii de pregătire sunt reduși.

Design robust

Funcționare fiabilă a generatorului, chiar și în cazul adaptării eronate, grație tehnologiei CombineLine.

Producția de celule solare

În sectorul fotovoltaicii, există numeroase domenii de utilizare pentru energia de prelucrare adaptată. În acest sens, se utilizează numeroase procese cu plasmă pentru aplicarea și îndepărtarea materialelor, de ex. procese de pulverizare, PECVD și de gravare. Generatoarele TruPlasma VHF seria 3000 se adaptează în mod optim la procesul respectiv, deoarece gestionarea rapidă a arcului permite controlarea stabilă a plasmei. Astfel, sunt garantate rezultate excelente ale procesului și o productivitate ridicată.

Fabricarea semiconductorilor

La fabricarea semiconductorilor se utilizează diferite procese cu plasmă, de la procese de decapare prin gravare uscată până la flotare zonală, la producerea de siliciu pur. Generatoarele TruPlasma VHF seria 3000 îndeplinesc toate condițiile pentru o alimentare electrică stabilă și optimă pentru fiecare proces, în vederea obținerii unor rezultate excelente, în mod repetat.

Ideal pentru aplicarea unui strat de acoperire pe ecrane plate

Generatoarele TruPlasma VHF seria 3000 sunt ideale pentru procese cu plasmă, precum pulverizarea RIE, ALD, PECVD și RF. Aceste procese sunt utilizate, printre altele, la fabricarea componentelor semiconductoare și a microsistemelor electromecanice (MEMS), precum și pentru aplicarea unui strat de acoperire pe ecrane plate și celule solare.

Adaptare flexibilă la proces

Conceptul modular tip platformă al TruPlasma VHF seria 3000 permite creșterea puterii de ieșire până la 80 kW. Datorită tehnologiei CombineLine implementate, generatorul prezintă, de asemenea, un comportament foarte robust, chiar și în cazul unei adaptări eronate. Gama sa largă de frecvențe, precum și tensiunea de alimentare și lungimea variabilă a cablului permit adaptarea flexibilă la diverse aplicații și locații de instalare din diferite țări.

Eficiență și rentabilitate maximă

Generatoarele HF ale TruPlasma VHF seria 3000 sunt concepute cu cea mai modernă tehnică a semiconductoarelor cu tranzistoarele de putere LDMOS. Tehnica de construcție în plan, cu grad înalt de integrare permite densități de putere maxime la aceeași eficiență energetică ridicată și putere de răcire redusă în mod corespunzător. Astfel, această serie de produse oferă în această gamă de frecvențe o rentabilitate care nu a mai fost atinsă până în prezent și reduce costurile operaționale uzuale de la nivelul pieței.

SystemPort TRUMPF

SystemPort permite funcționarea închisă a circuitului de reglare prin măsurarea semnalului RF direct la intrarea și ieșirea Matchbox. Pentru generatorul RF sunt disponibile valorile măsurate complete. Astfel, parametrii de proces pot fi monitorizați mai bine, Matchbox poate fi mai bine protejată și poate fi garantată o recunoaștere timpurie a arcului. De asemenea, sistemul RF complet poate fi comandat prin intermediul unei interfețe de generator individuale.

Diversele opțiuni permit adaptarea optimă a generatorului VHF la aplicația dumneavoastră.

Gestionarea arcului

Gestionarea atent elaborată a arcului reprezintă modulul ideal pentru un control optim al proceselor cu plasmă. Recunoașterea specifică a arcului garantează productivitatea maximă posibilă, protejând în același timp produsul și instalația dumneavoastră.

Formare flexibilă a impulsurilor

Formare flexibilă a impulsurilor: forma semnalului de ieșire poate fi adaptată la alegere la cerințele de proces respective.

Funcție inteligentă Auto Frequency Tuning

Soluția brevetată Auto Frequency Tuning permite adaptarea simultană și rapidă a frecvenței și garantează o coordonare optimă între generator și Matchbox. Prin intermediul acestei tehnologii brevetate, un nivel minim de dotare la nivel local nu mai reprezintă un obstacol: sistemul RF este optimizat, permițând cele mai bune rezultate de proces și o reproductibilitate ridicată.

TruControl Power

Software-ul de comandă TruControl Power ușor de utilizat permite punerea în funcțiune confortabilă și monitorizarea în siguranță a generatorului de înaltă frecvenţă, respectiv a întregului sistem RF TRUMPF în cadrul procesului aflat în derulare.

Prin selectarea componentelor de sistem adecvate, puteți adapta în mod optim generatorul VHF la cerințele aplicației dumneavoastră.

Matchbox
Rețelele de adaptare TruPlasma Match asigură transferul optim de putere de la generator la descărcarea plasmei. Operarea Matchbox-ului se poate realiza independent sau prin intermediul unei conexiuni inteligente generator-Matchbox, așa-numitul SystemPort.
Set de accesorii
Acesta este alcătuit dintr-un adaptor pentru racorduri de apă, un set pentru alimentarea cu curent monofazat HARTING, un jumper pentru funcția Interlock, un adaptor pentru LEMO EPL pe BNC female (pentru ștecher Clock and Pulse sync).
Oscilatoare master
Cu ajutorul oscilatoarelor master, procesele sincrone critice cu plasmă sunt stabilizate și optimizate. Un sintetizator de frecvență și faze asigură o stabilitate ridicată a frecvenței și a fazelor și permite reglarea poziției fazelor la o lungime foarte mică a pașilor. Pentru frecvența de 13,56 MHz, precum și diferite combinații de frecvență, puteți alege între diferite modele de oscilatoare master.
Comutator HF
Un comutator HF permite utilizarea multiplă a generatorului HF pentru diferite stații de procese cu plasmă, de exemplu, pentru alimentarea electrică a proceselor secvențiale sau la sisteme cu diferite puncte de alimentare. Sunt disponibile diferite comutatoare HF din două clase de putere, precum și cu 2, 3 sau 4 ieșiri.
Cabluri coaxiale
Pentru transmiterea puterii HF, TRUMPF Hüttinger pune la dispoziție cabluri coaxiale, concepute special pentru utilizarea în sisteme cu 50 ohmi.

Perfect compatibil: sistemul RF TRUMPF

Procesele cu plasmă se comportă precum o sarcină complexă, variabilă, pe care alimentarea electrică prin intermediul generatorului trebuie să o monitorizeze în mod continuu. Acestea creează rețele de adaptare, așa-numitele Matchbox, care asigură în permanență adaptarea precisă la o impedanță optimă de 50 ohmi. Astfel, rezultă o soluție de sistem perfect coordonată, sistemul RF TRUMPF. Prin intermediul unor interfețe diferite, de ex. EtherCAT, puteți integra în mod facil generatorul și Matchbox și, prin intermediul unei conexiuni inteligente generator-Matchbox, așa-numitul SystemPort, poate rezulta o soluție optimizată de sistem.

În funcție de țară, este posibil ca această gamă de produse și aceste specificații să varieze. Ne rezervăm dreptul de a efectua modificări tehnice, privind dotările, prețul și oferta de accesorii. Vă rugăm să luați legătura cu persoana dumneavoastră de contact de la nivel local pentru a afla dacă produsul este disponibil în țara dumneavoastră.

V-ar putea interesa și aceste subiecte

Adecvat în mod ideal pentru aplicarea straturilor de acoperire pe suprafețe mari
Alimentări cu tensiune pentru procesele dumneavoastră pe bază de plasmă

Generatoarele cu plasmă de la TRUMPF Hüttinger dispun de o gamă largă de putere și frecvență. Informați-vă aici despre produsele noastre.

RF-Systemlösung : Matchbox für höchste Prozessstabilität
Adaptare inteligentă prin măsurare în timp real

Noile Matchbox din seria TruPlasma Match 1000 (G2/13) completează în mod optim generatoarele noastre RF, în vederea obținerii unei soluții integrale: sistemul RF TRUMPF.

TRUMPF Hüttinger Worldwide
Date de contact TRUMPF Hüttinger

Sunteți interesat de un produs sau aveți nevoie de un sfat? Aici veți găsi persoanele de contact din întreaga lume.

Contact
Nikolas Hunzinger
Sales TRUMPF Hüttinger
E-mail
Servicii
Acord de servicii Aflați mai multe Serviciu de asistență tehnică Aflați mai multe Cursuri Aflați mai multe Piese originale Aflați mai multe
Descărcări
Service și contact